Teren de sport modernizat – Scoala Gimaziala Nr.13

-

Fundația Comunitară Brașov, alături de Decathlon România și Școala gimnazială nr. 13 din Brașov au modernizat terenul de sport cu gazon artificial multifuncțional prin programul Sportul pentru toți.

Prin acest program de finanțare, aflat la Brașov la cea de-a doua ediție, au fost selectate în cadrul unui proces de jurizare patru instituții școlare din municipiul Brașov, care au avut nevoie de investiții pentru ca elevii să își poată desfășura orele de sport și evenimentele sportive în condiții cât mai bune. Valoarea totală a fondului de finanțare pentru anul 2022 pentru Brașov este de 247.287 lei.

Cu ajutorul acestor investiții realizate de școli prin Fundația Comunitară Brașov, cu sprijinul Decathlon România vor beneficia peste 4.042 de brașoveni.

Detalii despre investiții:

  • 4 instituții școlare – 1 școală gimnazială (lucrările sunt deja realizate), 1 colegiu tehnic și 2 colegii naționale (lucrări în curs de realizare, inaugurările vor avea loc după jumătatea lui noiembrie) –  au fost finanțate pentru îmbunătățirea infrastructurilor sportive.
  • Finanțare totală de 247.287 RON
  • 3.493 de elevi din ciclul primar, secundar și liceal ai școlilor și 549 de elevi/adulți de la alte cluburi vor folosi spațiile reabilitate, în total 4.042 de persoane vor beneficia de acest program la Brașov pentru următorii ani

Despre programul “Sportul pentru toți”

Integrarea sportului în educație are un impact major pentru viitorul copiilor. Spațiile atractive și bine dotate în școli oferă acces tuturor copiilor la activități fizice și sportive. Beneficiile mișcării merg mai departe de sănătatea fizică, construind încredere în sine, capacitate de atenție și reacție, reducerea stresului și abilități de colaborare și de leadership.

Programul „Sportul pentru toți”, derulat de Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Timișoara și Fundația Comunitară Brașov împreună cu Decathlon România, urmărește crearea unor condiții și contexte mai bune pentru ca cetățenii să poată practica sport din plăcere și în siguranță. În 2022, inițiatorii fac echipă pentru a oferi copiilor și tinerilor facilități sportive atractive în școli și licee, pentru o creștere sănătoasă. Bugetul total al programului este de 200.000 de euro.

Programul se află la a doua ediție în București și Brașov și la prima ediție în Timișoara.

 

Share

Postari Recente

Categorii

Comentarii Recente